Transformă-ți viața prin puterea acceptării 

galaxy-2357502_960_720În postura de căutători spirituali, mai devreme sau mai târziu, trebuie să confruntăm o așteptare – aproape o obișnuință acum – de a accepta ce se întâmplă de fapt cu noi, să ne abandonăm circumstanțelor, deoarece acest abandon va fi fundația dezvoltării noastre spirituale. Întrebarea totuși, se poate naște în interiorul nostru, dacă abandonul și acceptarea pot constitui fundația dezvoltării noastre spirituale?

Aceptarea a ceea ce se întâmplă de fapt cu noi într-un anumit moment înseamnă că suntem capabili să spune da lucrurilor și circumstanțelor ce apar în fap în viața noastră. Acceptarea, a spune da, poate avea, totuși, două fundaluri diferite.

Unul dintre aceste fundaluri este atunci când interior spunem nu la ceea ce ni se întâmplă, însă comportamentul și reacțiile noastre sugerează că de fapt spunem da și acceptăm ceea ce se întâmplă nouă sau în jurul nostru. Ar putea fi mai multe motive pentru acest fapt: suntem împinși să facem așa, o senzație de neputință, o calculare rece, o credința a faptului că acceptarea și abandonul ne vor ajuta în dezvoltarea noastră spirituală. Dar acceptarea și abandonul pretinse vor continua să ne conducă spre suferință și nefericire.

Un alt motiv de a te abandona circumstanțelor este atunci când acceptăm faprul că circumstanțele sunt înrădăcinate în libertatea noastră interioară. Libertatea noastră interioară începe atunci când recunoaștem fundalul psihologic al lui nu. Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când spunem nu circumstanțelor vieții noastre, deseori ne simțim liberi și inteligenți. În mod inconștient credem cădacă spunem da ar însemna că ne supunem în fața acelei circumstanțe sau a intenției unei persoane. În acest caz, am fi crezut că libertatea noastră este limitată. Senzația de inteligență este adusă de faprul că trebuie săexplicăm de multe atunci când spunem nu, folosind motive logice, complexe, iar ideile pozitive sunt adeseori acceptate de către mediu fără nicio explicație ulterioară.

De-a lungul vieții noastre, totuși, majoritatea dintre noi am recunoscut – prin experiență și prin multă suferință – că libertatea de a spune nu este mai mult o libertate virtuală ce nu face decât să ne întărească egoul. Ca egouri separate deseori avem tendința de a uita faptul că existența este dialectică. Cu alte cuvinte, faptul că nicio bucurie nu vine fără tristețe, că nicio fericire nu vine fărăr suferință.

Această uitare este în mod natural de înțeles, deoarece cu oții încercăm din greu să fim fericiți, să ne bucurăm de viață, deci spunem cu inima deschisă da la aceste lucruri, însă răspunsul nostru la suferință și la experiențele neplăcute este de obicei nu. Acest comportament pare să fie perfect natural și uman.

Însă cum am fi putut să știm că suntem fericiți la un anumit moment dat fără să fi experimentat tristețe în viața noastră? Am fi putut fi conștienți de faptul că suntem plini de bucurie în acest moment, dacă nu am fi experimentat vreodată tristețea? Plăcerea și durerea, fericirea și nefericirea sunt în mod egal parte al aceluiași lucru, ele sunt cele două fețe ale aceluiași monede; acest lucru înseamnă că dacă nu experimentăm o parte, nu vom putea învăța despre cealaltă. Dacă refuzăm nefericirea, nu vom avea oportunitatea de a experimenta fericirea.

Doar atunci când suntem capabili să recunoaștem natura de bază duală a existenței, faptul că fericirea este înrădăcinată în nefericire, va reuși libertatea noastră interioară să spună da cu plăcere la toate lucrurile care ni se întâmplă.

Odată ce am căpătat abilitatea de a spune da, rezistența noastră interioară la ceea ne ni se întâmplă se va opri și ea și devenim conștienți și alerți la momentul prezent și la evenimentele care se nasc din acel moment. Vom accepta imediat orice ne aduce clipa, fie că este vorba despre bucurie sau tristețe, pentru că suntem perfect conștienți că toate sunt parte din același joc. Este singurul mod de a rămâne tăcut, deschis și gata să accepți lucrurile, iar în acest mod vom experimenta pacea minții și vom avea capacitatea de a ne concentra atenția lesne.

În starea de liniște, atenția noastră concentrată ne va arăta ceea ce avem nevoie în acel moment. Reacția noastră va fi o faptă inteligentă. Doar deschiderea noastră de a accepta lucrurile, înrădăcinată în libertatea interioară și abandonul în fața circumsanțelor poate deveni fundația dezvoltării noastre spirituale.

Fragment din cartea :  (Cântecul inimii: Bucură-te de nectarul ființării)

Anunțuri

Necesitatea unei transformări

               Atunci când se confruntă cu o criză radicală, atunci când vechiul mod de a trăi în lume, de a interacţiona cu ceilalţi şi cu natura nu mai funcţionează, atunci când supravieţuirea este ameninţată de probleme aparent imposibil de depăşit, o formă de viaţă individuală — sau o specie — fie se stinge, fie se ridică deasupra limitărilor condiţiei sale prin intermediul unui salt evolutiv. Se crede că formele de viaţă de pe această planetă s-au dezvoltat pentru prima dată în mare. În vreme ce pe uscat nu existau încă animale, marea deja abunda în vietăţi. Apoi, la un moment dat, una dintre creaturile marine trebuie să se fi aventurat pe uscat. Probabil că la început s-a târât câţiva centimetri, după care, extenuată de enorma atracţie gravitaţională a planetei, trebuie să se fi întors în apă, acolo unde gravitaţia este aproape inexistentă şi unde putea trăi fără mare efort. Apoi a mai încercat o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, iar mult mai târziu avea să se adapteze la viaţa pe uscat, aveau să-i crească picioare în loc de aripioare, branhiile aveau să fie înlocuite de plămâni. Pare greu de crezut că o specie s-ar aventura într-un mediu atât de ostil şi ar suferi o transformare în sens evolutiv dacă n-ar fi forţată s-o facă din cauza unei situaţii de criză. Se poate ca o mare suprafaţă marină să se fi separat de oceanul principal, apele retrăgându-se treptat de-a lungul a mii de ani, forţând peştii să-şi părăsească habitatul şi să evolueze. Reacţia în faţa unei crize radicale care ne ameninţă însăşi supravieţuirea —iată provocarea cu care se confruntă acum umanitatea.

Disfuncţia minţii egoiste, conştientizată deja în urmă cu peste 2500 de ani de către învăţătorii înţelepţi din vechime şi amplificată acum de ştiinţă şi tehnologie, ameninţă pentru prima dată supravieţuirea planetei. Până în urmă cu foarte puţin timp, transformarea conştiinţei umane — la care făceau referire şi învăţătorii din vechime — nu reprezenta mai mult decât o posibilitate, împlinită, ici şi colo, de puţini indivizi, fără nicio legătură cu mediul cultural sau religios din care proveneau. N-a avut loc o înflorire la scară mare a conştiinţei umane, deoarece nu era imperios necesară. În curând, un procent semnificativ din populaţia planetei va recunoaşte, dacă nu a făcut-o deja, că umanitatea se confruntă acum cu o alegere totală: să evolueze sau să piară. Un număr încă relativ mic, dar în creştere rapidă, de oameni experimentează deja în ei înşişi ruperea de vechile tipare ale minţii egocentrice şi manifestarea unei noi dimensiuni a conştiinţei.

Ceea ce ia naştere acum nu este un nou sistem de credinţe, o nouă religie, ideologie spirituală sau mitologie. Ne apropiem de sfârşitul nu doar al mitologiilor, ci şi al ideologiilor şi al sistemelor de credinţe. Schimbarea se produce într-un plan mai profund decât cel al conţinutului minţii voastre, al gândirii voastre. De fapt, în centrul noii conştiinţe se află transcenderea gândirii, capacitatea recent descoperită de a ne ridica deasupra gândurilor, de a realiza în noi înşine o dimensiune infinit mai vastă decât cea reprezentată de gândire. Din acel moment identitatea voastră, sentimentul propriei fiinţe nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gândurilor pe care, în cazul fostei conştiinţe, le luaţi drept voi înşivă. Ce uşurare să realizezi că eu nu sunt „vocea din mintea mea”. Atunci cine sunt eu? Cel care vede toate acestea. Conştiinţa care precedă gândul, spaţiul în care apare gândul — sau emoţia sau percepţia senzorială.

Egoul nu înseamnă altceva decât identificarea cu forma, în primul rând cu forma gândurilor. Dacă răul există în vreun fel — şi există, dar la modul relativ, nu absolut — atunci definiţia sa este aceasta: identificarea completă cu forma — forma fizică, forma mentală, forma emoţională. De aici decurge totala necunoaştere a legăturii individului cu întregul, a unităţii intrinseci cu oricare „altul” şi totodată cu Sursa. Această ignoranţă este păcatul originar, suferinţa, iluzia. Iar atunci când această iluzie a separării totale fundamentează şi domină tot ceea ce gândesc, spun şi fac, ce fel de lume voi crea eu? Pentru a afla răspunsul la această întrebare nu trebuie decât să urmăriţi relaţiile dintre oameni, să citiţi o carte de istorie sau să vă uitaţi diseară la ştiri. Dacă structurile minţii umane nu se vor schimba, vom sfârşi mereu prin a recrea în esenţă aceeaşi lume, aceleaşi forme ale răului, aceeaşi disfuncţie.

Eckhart Tolle 

Legile Iubirii

Iubirea nu este doar o lectie de sex, atingere si viata. Este si o lectie profunda de spiritualitate. In cartea ‘Kama Sutra’, Deepak Chopra ne face cunoscute cele 7 legi spirituale ale iubirii, cele 7 etape prin care trece iubirea.

1. Stadiul (Legea) ATRACTIEI

Deschidem portile iubirii cand suntem autentici…

Autenticitatea este primul pas catre atractie, conform primei legi spirituale a iubirii. A fi tu insuti, tu natural, tu in starea ta primara, originala, fara neafectare, fara masca, fara adaosuri si tertipuri te face sa fii cu adevarat atractiv in ochii celuilalt. A fi tu insuti cu sinceritate si simtindu-te confortabil in legatura cu acest lucru inseamna a fi atractiv. De ce? Pentru ca naturaletea determina o persoana sa fie perceputa drept atractiva, este de parere “In fiecare dintre noi exista limitarea si infinitul, adevarul si iluzia, pacatosul si sfantul si in fiecare moment putem alege ce anume sa exprimam, constientizand acel ceva. Suntem atractivi cand alegem autoexprimarea onesta ai totala”

2. Stadiul (Legea) DRAGOSTEI NEBUNE (LEGEA ORBIRII)

Suntem mai mult decat un corp care simte dorinta nebuna de a atinge un alt corp…

Cand Atractia dintre doua persoane este foarte puternica, cand suntem mai mult decat un corp care simte dorinta irezistibila de a atinge un alt corp, atunci interactionam la un alt nivel, un nivel mult mai profund… Ne indreptam catre o alta realitate, una transcendenta, una care nu mai este deloc ordinara, ci ametitoare. Noi, fiintele umane, avem abilitatea de a experimenta iubirea la un nivel transcendental. Avem insa nevoie de o alta fiinta umana care sa declanseze aceasta traire. De aceea, atunci cand suntem in acest stadiu al indragostirii, vedem brusc lumea din jur cu alti ochi si totul ni se pare a avea un farmec de nedescris. Sunt ochii iubirii deschisi momentan doar pe jumatate.

3. Stadiul (Legea) COMUNIUNII

Iei de la celalalt ceea ce nu ai fi putut sa obtii niciodata singur. Dai ceea ce nimeni nu ar fi putut sa dea vreodata…

Aceasta etapa a iubirii este profunda, este minunata, este greu de atins si mentinut, dar totusi provocatoare. Comuniunea este contactul sufletului cu un alt suflet, este impartasirea propriului suflet cu sufletul unei alte persoane, este premisa pe care se cladeste de fapt increderea in celalalt. “In aceasta etapa, cei doi iubiti se muta intr-un teritoriu al necunoscutului, fiecare luand de la celalalt ceea ce singur nu ar fi dobandit niciodata”.In etapa Legaturii stranse, sufletele celor doi reusesc sa se atinga unul pe celalalt, iar o persoana reuseste sa-si transfere gandurile si tot ceea ce simte in cealalta persoana. Nu este usor sa lasi aceasta etapa sa se desfasoare. Impartasindu-te cu totul unei alte persoane, risti sa fii vulnerabil. Cine vrea sa fie vulnerabil? Multi dintre noi se feresc sa intre in aceasta etapa din cauza sentimentului de a pierde controlul asupra situatiei. Cine vrea sa piarda controlul asupra situatiei? Dar in aceasta etapa, iubirea deschide drumul catre o iubire deplina…

4. Stadiul (Legea) INTIMITATII

Daruindu-te pe tine fara nicio masca…

Ca fiinte umane, suntem alcatuiti din carne si spirit. In aceasta etapa, cele doua aspecte care formeaza identitatea fiintei umane fuzioneaza. In etapa Intimitatii, carnea se contopeste cu carnea, iar spiritul fuzioneaza cu spiritul. Fizicul se uneste cu fizicul, corpul subtil cu corpul subtil, sufletul cu sufletul. In aceasta etapa, considera autorul, energia sexuala si energia spirituala fuzioneaza intr-o singura energie, o energie creatoare si sacra a universului.

Aceasta uniune in intimitate este cu siguranta o uniune aparte. Prin Intimitate, ne revelam si impartasim din noi insine celuilalt. Poate ca tocmai de aceea adevarata intimitate este infricosatoare pentru o buna parte dintre oameni. In momentul in care atingem acest tip de intimitate “nu putem ascunde nimic, nu putem purta nicio masca, nu putem camufla nicio un sentiment de dubiu sau securitate. Trebuie doar sa fim pur si simplu acolo, in acel moment, fara niciun fel de limita”.

5. Stadiul (Legea) ABANDONARII si al (a) NON-ATASAMENTULUI

Te pierzi in celalalt pentru a te regasi apoi…

Conform acestei legi a iubirii, abandonarea in celalalt nu este deloc un act impotriva iubirii de sine. Ci dimpotriva. A te abandona in celalalt, afirma Chopra, este calea cea mai buna de a-ti gasi adevaratul eu si a renunta la egoul nostru care simte nevoia de separare. In aceasta etapa, renuntam la atasament. Atasamentul inseamna dependenta, inseamna pretentii, inseamna sclavie, inseamna control, manipulare, a incerca sa convingi pe cineva de ceva anume. Iubirea este libertate, este non-atasament, ea permite celor doi sa evolueze frumos, fara limite si constrangeri. “In adevarata Abandonare, nu simtim niciodata nevoia sa controlam persoana iubita, sa o seducem, sa insistam, sa fortam, sa obtinem ceva dand ceva. In adevarata abandonare, stim cum sa PERMITEM sa fie”.

6. Stadiul (Legea) Pasiunii

Iubind, traiesti… Pentru ca iubirea este viata.

“Pasiunea pentru viata si pasiunea pentru iubire sunt acelasi lucru. Aceasta din cauza ca viata, in esenta sa, este iubire”. Unirea masculinului si a femininului intr-un singur corp ne poate aduce mai aproape de sufletul nostru si al celui pe care il iubim. Pasiunea nu este doar la nivel fizic si nu are in vedere doar dorinta sau eliberarea de dorinta carnala. Pasiunea nu este pentru ceva anume. Ea doar este.

7. Stadiul (Legea) Extazului

Venim din extaz si in extaz trebuie sa ajungem….

Din aceasta stare venim si aici trebuie sa ne intoarcem… Venim din extaz, caci extazul nu reprezinta altceva decat starea noastra originala, situatia de gratie de unde am plecat. Iar extazul este ultima etapa a iubirii. El inseamna depasirea naturii noastre umane, inseamna depasirea limitelor si atingerea unui punct inalt, cel al transformarii spirituale. Cum? Traversand toate cele 5 etape, ajungand la intimitate si ajungand si la mai mult de atat, la extaz… Aici este punctul final de destinatie al iubirii. Aici ajunge iubirea sa fie completa.Sursa:garbo

Pregatiţi-vă viitorul, trăind corect prezentul


             Nu o dată, v-aţi făcut griji cu privire la viitor, gândindu-vă că nu sunteţi protejaţi împotriva accidentelor, a bolilor, a sărăciei… Dar de ce să vă otrăviti existenţa imaginându-vă tot felul de lucruri rele ce vi s-ar putea întâmpla?Este adevărat că nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar, cel mai bun mijloc de a evita posibilele necazuri din viitor, este de a te strădui să trăieşti chibzuit în prezent. Viitorul va fi aşa cum îl construieşti în prezent. Deci, fiecare clipă de “acum” este importantă. Aşa cum prezentul este o consecinţă a trecutului, tot aşa viitorul este o prelungire a prezentului. Totul este înlăntuit; trecutul, prezentul si viitorul nu sunt rupte între ele. Viitorul se construieste pe fundaţia care i-o faceţi acum.

Dacă această fundatie este proastă, este evident că nu trebuie să vă aşteptaţi la un viitor strălucit; dar, dacă ea este bună, nu aveţi nici un motiv de îngrijorare: aşa cum sunt rădăcinile, tot aşa vor fi şi tulpina, ramurile şi fructele. Trecutul este consumat; dar el a generat prezentul, care, la rândul lui, poartă în el rădăcinile viitorului. Trebuie, deci, să începeţi să vă construiţi de pe acum viitorul, îmbunătătindu-vă prezentul. Pentru aceasta, trebuie ca în fiecare zi să vă puneţi întrebarea: “Ia să văd ce am spus astăzi? Care au fost sentimentele şi gândurile mele?” Si daca aţi actionat prost, dacă aţi avut sentimente negative, gânduri rele, să ştiti că v-aţi aliniat de partea Forţelor întunecate şi că ele vă vor distruge viitorul.

Dacă aţi trăit o zi într-un mod care să vă nemulţumeasca, încercati, cel putin la culcare, să-I anihilati efectele, cu cele mai bune gânduri, luând cele mai bune decizii pentru a doua zi. Aceste gânduri, ca nişte albine harnice, vor spăla şi vor repara totul în timpul nopţii şi veţi începe ziua următoare în conditii mai bune.

Trăiţi prezentul în plenitudine

Unii oameni trăiesc numai în trecut, în trecutul lor, parcă ar fi prizonierii unor evenimente petrecute în viaţa lor şi nu pot merge mai departe. Alţii, dimpotrivă, se aruncă în viitor, dar într-un viitor fantasmagoric, creat de imaginaţia lor şi care nu se va îndeplini niciodată. Este bine să privim, din când în când, în trecut, dar numai pentru a analiza când şi unde am greşit, sau când şi unde am acţionat corect, pentru a trage învăţăminte. Trecutul constituie un tezaur de experienţe pe care le putem utiliza pentru a trăi prezentul cât mai bine. Dar în acelaşi timp, analizând trecutul, este bine să ne lansăm şi în viitorul îndepărtat, pentru a ne întreba cum îşi imaginează Dumnezeu viitorul umanităţii, în ce splendoare, în ce Lumină va ajunge ea să trăiască. Bineînţeles, sunt mulţi cei care se gândesc la viitor, dar la ce fel de viitor? În general ei îşi spun: “Peste câţiva ani ne vom căsători, vom avea copii, o ogradă, o căsuţă în faţa căreia vom putea sta si vom putea să ne fumăm linistiti pipa privind la vacile care trec… sau la trenuri! O să respirăm şi putin praf, apoi o să intrăm în casă, o să mâncăm, o să bem şi un paharel, apoi o să ne culcăm.” Doamne ce viitor frumos! Veţi spune: “Dar nu aşa, noi…” Stiu, voi vă gânditi că veţi câstiga bani, că veţi face afaceri, că veţi obţine o oarecare glorie – profesor universitar, om de afaceri, ministru sau sef de stat – că veţi avea alături, zi şi noapte, o fată frumoasă pe care să o puteţi îmbrăţisa… Dar ce reprezintă toate acestea? Este de plâns!

Acum trebuie să învăţati să priviţi mai departe, dincolo de acest viitor îndoielnic, şi să căutaţi orizonturi noi, să deschideţi ferestrele către infinit pentru a vedea care este adevăratul viitor al omenirii, cum îl imaginează Dumnezeu, şi să anticipaţi, deja, prin modul vostru de viaţă, acest viitor. Să nu vă împiedicaţi de noţiunea de timp, să nu spuneţi niciodată: “Da, dar atunci eu nu voi mai fi în viaţă, nu va mai fi epoca mea”, căci, spunând acestea, vă interziceţi adevărata frumuseţe, vă interziceţi înţelegerea adevăratului sens al vietii. Prezentul trebuie să fie timpul acţiunii conştiente, luminate, care îşi trage înţelepciunea din experienţele trecutului, dar care este, în acelaşi timp, stimulată de toate posibilităţile viitorului. Iată perfecţiunea: lecţiile pe care vi le-a dat trecutul (şi numai Dumnezeu ştie câte lecţii ne-a dat trecutul umanităţii!) şi viitorul cu promisiunile sale nelimitate. Dacă ştiti cum să trăiti în prezent, exprimând experienţa trecutului şi frumusetea viitorului, vă apropiaţi de Divinitate. Care sunt acele versuri pe care Serafimi le cântă în faţa Tronului Domnului? “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic, acum şi pururea şi în vecii vecilor.” Iată cum conştiinţa voastră poate creşte la dimensiunile Conştiintei divine.

Omraam Aivanhov Sursa:https://detoatepentrutotisimaimult.blog/