Dezvoltare personală, Exercitii practice

LEGEA OGLINZII

legea oglinzii

Ceea ce dăm și ceea ce primim, ceea ce vedem în ceilalți, cu bune și rele… toate sunt în interiorul nostru. Aceasta este Legea Oglinzii.

Fără să fim conștienți,tot ceea ce este în interiorul nostru -frici, obstacole, convingeri – sfârșim prin a le exterioriza în diverse situații, le vedem în diverse situații. Oriunde am fugi, nu putem scăpa fiindcă noi oglindim absolut tot ceea ce este deja în noi înșine. Este un concept psihologic, în măsura în care este unul spiritual, pentru ca vibrațiile pe care le conțin emoțiile noastre reflectate în tot ce e în jur sunt vibrații care ne făuresc viața.Cu cât devenim mai conștienți de aceste aspecte ascunse din noi, cu atât ne stă în putere să schimbăm.

Tot ceea ce nu vrem să știm despre noi înșine pare ceva exterior nouă și îl numim Destin. – Carl Gustav Jung.

Înțelegerea Legii Oglinzii ca și concept psihologic, te poate ajuta să înțelegi în ce mod funcționează Legea Atracției.

Eu numesc adesea legea atracției – legea oglindirii. Căci ceea ce există în tine din punct de vedere vibrațional se reflectă în lumea ta exterioară și poți să experimentezi doar lucruri care ți se potrivesc din punct de vedere vibrațional. De exemplu,o persoană cu o stimă joasă de sine atrage circumstanțe, oameni, locuri și evenimente care să se potrivească cu această vibrație scăzută.  – Teal Swan

Legea Oglinzii – Definiție

Partenerul, prietenii și situațiile externe îți arată de fapt părți din tine pe care nu le accepți sau nu le recunoști. Poate fi vorba despre aspecte negative sau aspecte pozitive.

În acest articol ne vom referi mai degrabă la aspectele negative pe care nu le conștientizăm și pe care le putem face vizibile prin intermediul Oglinzii. Și să știi că nu le vei rezolva schimbându-ți jobul,partenerul sau orașul. Dacă problema pornește din chiar lumea ta interioară,exteriorul tău îți arată un conflict interior care nu și-a găsit rezolvarea, un conflict pe care îl vei purta în permanență cu tine și pe care îl vei vedea oglindit în orice om, situație sau loc.

Legea Oglinzii se referă la faptul că lumea ta exterioară reflectă lumea ta interioară, ceea ce te împiedică să conștientizezi că tu ești singura persoană responsabilă de fericirea ta.

Cum să practici conștient Legea Oglinzii?

Din punct de vedere psihologic, legea oglindirii ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine la nivel subconștient și ne învață cum să gestionăm mai bine problemele noastre cu ceilalți (familie, amici, colegi de muncă, prieteni, etc.)

Îți recomandăm și:Cele 7 oglinzi Eseniene–De ce atragem ANUMITI OAMENI si situatii in vietile noastre

Legea Oglinzii se manifestă pe trei niveluri, căci:

1. Te deranjează persoana care ești.

2. Te deranjează persoana care îți dorești să fii.

3. Te deranjează acele lucruri la care a trebuit să renunți sau pe care le-ai pierdut.

Legea Oglinzii: Te deranjează persoana care ești

Dacă te deranjează o persoană agresivă,cel mai probabil judeci într-un mod greșit propria-ți agresivitate; acest lucru îți arată anumite aspecte din tine însuți pe care altfel nu poți să le vezi. Pe scurt, te superi ușor fiindcă nu poți să accepți această parte din tine, astfel încât cei care reacționează agresiv te supăra.

Dacă te deranjează o persoană nerespectuoasă,întreabă-te în ce ocazii chiar tu nu ai demonstrat la rândul tău respect. Astfel, legea oglinzii este foarte clară, căci dacă lipsa de respect nu ar fi fost ceva care nu ar fi existat în tine,nu ai fi observat și nu te-ar fi deranjat acest lucru în legătură cu alte persoane.

Atenție! Nu cădeți în nicio extremă. Dacă o persoană demonstrează agresivitate sau lipsa respectului în ceea ce vă privește, este normal să fiți deranjați. Trebuie să observați dacă ceea ce vă deranjează este o chestiune recurentă, pe care o observați în multe situații de viață și cu mulți oameni și atunci este cazul să puneți în aplicare legea oglinzii.

Legea oglinzii funcționează și în sens pozitiv. Dacă observi anumite aspecte pozitive în oameni – trăsături sau talente pe care le admiri, întoarce oglinda spre tine. Cu siguranță, acele lucruri pe care le vezi sunt și în tine.Dacă nu ar fi fost în tine, nu ai fi putut să le vezi nici în ceilalți.Folosește Oglinda ca să îți recapeți încrederea de sine și să îți construiești o stimă de sine care să te ajute în viață.

Cum să practici conștient Legea Oglinzii?

Legea Oglinzii: Te deranjează persoana care vrei să devii

Te deranjează prietenul care și-a înșelat partenera pentru că probabil, în interiorul tău ți-ai dori să faci același lucru,te enervează aceia care nu respectă regulile pentru că în interiorul tău îți dorești să nu le respecți dar nu ai curajul să faci acest lucru; te enervează acela care te invită la festivitatea de absolvire fiindcă tu nu ai reușit să îți termini studiile.

Iată cum poți folosi Oglinda și să lucrezi la ceea ce îți dorești să devii, pentru că această oglindă îți arată clar care este realitatea ființei tale interioare și cine ești tu cu adevărat. Îți arată cine ești prin felul cum reacționezi la ceilalți. Poate că te gândești că ești un ratat fiindcă nu ți-ai obținut absolvirea.

Dar aceasta este eroarea ce mai gravă a vieții tale:faptul de a nu ști că succesul se măsoară nu prin obiective reușite ci prin capacitatea de a gestiona eșecuri… Să mai rămâi cu frustrări din trecut nu are sens. Suntem în continuă evoluție iar tu ești o persoană unică și nu te definește modul cum au făcut ceilalți ci ceea ce ai reușit sau felul cum îți permiți ambiția că vei reuși.

Legea Oglinzii: Te deranjează acele lucruri la care a trebuit să renunți sau pe care le-ai pierdut.

Dacă de atunci când eram mici, părinții noștri nu ne-au dat posibilitate a avea ceea ce ne dorim, astăzi îi criticăm pe acei copii care au tot ceea ce își doresc. Dacă noi am renunțat la acea poveste de dragoste, îi criticăm pe acei oameni care acum trăiesc în cuplu.

Adevărata problemă nu sunt acele jucării pe care nu le-am avut sau faptul de a vedea cupluri fericite! Problema suntem chiar noi; ce fel de alegeri facem de ne tot agățăm de trecut? Ce facem de nu reușim să evoluăm către ceea ce ne dorim cu adevărat?

Doar tu îți poți crea viața visurilor tale. Dacă nu îți place prezentul, doar tu poți decide să îl schimbi.

Ești unica persoană responsabilă pentru fericirea ta. Data viitoare când te irită o persoană sau o situație… întreabă-te: „Ce parte din mine mi se arată?”

Atunci când vei putea să îți spui: „Știu ce nu îmi face bine și știu cum să fac să îmi fie mai bine.”, vei putea spune că lumea ta exterioară este în perfectă armonie cu lumea ta interioară.           https://www.garbo.ro/

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.